EXCLUSIV | Nicu Marcu, președinte ASF: „Piețele de capital vor fi un factor important în ecuația redresării economiei locale”

EXCLUSIV | Nicu Marcu, președinte ASF: „Piețele de capital vor fi un factor important în ecuația redresării economiei locale”
Nicu Marcu, peeședintele ASF
Publicat: 25/05/2021, 15:10
Actualizat: 25/05/2021, 15:58

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, s-a declarat încredințat că piața de capital va contribui la redresarea economiei locale și a detaliat principalele obiective și măsuri ale instituției, în mesajul transmis în cadrul Conferinței digitale live „SMART INVESTMENT – Piața de capital din România – nivelul următor”, organizată de Gândul.

„În aceste zile suntem martorii unei întoarceri gradate și prudente, la normalitate, la o normalitate care aduce un suflu nou, sesizabil și în piețele financiare nonbancare. Încrederea, care este un ingredient de bază al piețelor financiare, începe, pare-se, să revină. Am traversat, după cum știm cu toții, o perioadă care a exercitat presiuni fără precedent asupra companiilor. Avem speranța acum că momentele dificile vor fi depășite, dacă nu deja au și fost”, a transmis președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, în cadrul Conferinței digitale live „SMART INVESTMENT – Piața de capital din România – nivelul următor”. Evenimentul live a fost deschis de președinta Senatului, Anca Dragu.

„În toată această perioadă, ASF a fost preocupată să limiteze, într-un context volatil, efectele de contagiune ale pieței locale în raport cu evoluțiile înregistrate la nivel internațional. Astăzi, mai mult ca oricând, suntem datori să ne gândim la perspectivă, și din acest punct de vedere sunt încredințat că piețele de capital vor fi un factor important în ecuația redresării economiei locale”, a transmis Nicu Marcu, prin vocea lui Daniel Apostol, purtător de cuvânt al ASF.

Astfel, în condițiile în care piaţa de capital din România a fost promovată oficial, în 21 septembrie 2020, la statutul de „piaţă emergentă” – în urma deciziei luate de agenţia de evaluare financiară FTSE Russell,  îndeplinirea, de asemenea, și a criteriilor pentru piața emergentă ale agenției MSCI (Morgan Stanley Capital International – n.r) este un obiectiv primordial și central pe termen mediu pentru ASF și pentru piață în general, menit să asigure creșterea vizibilității și promovarea pieței de capital din România, a detaliat oficialul ASF.

Principalele obiective ale ASF

Obiectivul major al ASF este dezvoltarea durabilă a pieței de capital din România, a transmis președintele Nicu Marcu, iar pentru atingerea acestui scop, instituția are în vedere identificarea tuturor instrumentelor și activităților care asigură premisele creșterii atractivității pieței pentru investitorii străini, pentru emitenți, cât și creșterea aportului la finanțarea economei reale.

Astfel, printre dezideratele și măsurile menționate se numără creșterea lichidității pieței de capital prin diversificarea instrumentelor financiare tranzacționate și a operațiunilor derulate în cadrul acesteia. „Iar în realizarea acestui demers este luată în calcul îmbunătățirea mai ales a cadrului de reglementare cu luarea în considerare a obiectivului de simplificare a accesului la piață, atât pentru emitenți, cât și pentru investitori”, a fost mesajul președintelui ASF la evenimentul live organizat de Gândul.

Actualizarea și armonizarea cadrului de reglementare și îmbunătățirea permanentă a legislației privind piața de capital și derularea unui dialog real, pragmatic și deschis cu industria și entitățile specifice pieței sunt alte două deziderate ale ASF, pentru care a inițiat deja acțiuni.

„Deloc în ultimul rând, un alt deziderat – îmbunătățirea infrastructurii pieței în scopul conferirii unei mai mari stabilități a acesteia și al creșterii gradului de protecție a investitorilor – ne referim aici mai ales la proiectul de constituire a unei Contrapărți centrale locale, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale pieței românești”, a transmis președintele ASF, prin purtătorul de cuvânt al instituției.

„Nu putem avea o bursă solidă fără emitenți de anvergură”

În vederea atingerii scopului general de dezvoltare durabilă a pieței de capital, Nicu Marcu a amintit că ASF este implicată, alături de alte instituții ale statului – Parlament, Guvern, Ministerul Finanțelor, în derularea proiectului de elaborare a Strategiei naționale pentru piața de capital – proiect finanțat prin fonduri europene, în care consultant este Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Proiectul include și o analiză a situației pieței de capital, pentru identificarea problemelor structurale, și un set de măsuri recomandate. „Accesul limitat al companiilor la finanțare duce la o restrângere a capacității de investire, cu impact asupra stabilității și dezvoltării piețelor financiare nebancare pe termen lung. Așadar, mai mult ca oricând, apreciem că piața de capital trebuie să ofere acces la resurse diversificate de finanțare pentru companiile care doresc să se dezvolte”, consideră Nicu Marcu

„Nu putem avea o bursă solidă fără emitenți de anvergură, cu active de valoare și, din această perspectivă, România trebuie să facă eforturi pentru a spori interesul companiilor pentru listarea la București. Așa cum am mai afirmat, este momentul ca bursa să își construiască un rol regional mai pronunțat pentru piețele financiare din zonă”, a conchis președintele ASF.

Conferința digitală live „SMART INVESTMENT – Piața de capital din România – nivelul următor”  a adus în discuție mersul și mecanismele pieței de capital din România din anul 2021,  pe data de 25 mai, de la ora 10:00, în direct pe pagina de Facebook Gândul, canalul de Youtube Gândul și pe www.gandul.ro.

Evenimentul a fost organizat de Gândul alături de partenerii instituționali Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Institutul de Studii Financiare (ISF).

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal